Controlul si gestiunea reproducerii pieselor muzicale in scop comercial
La cererea Uniunii Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR), s-a constituit o comisie pentru negocierea metodologiei privind reproducerea fonogramelor
publicate in scop comercial, destinate exclusiv comunicarii publice in scop ambiental si lucrativ. Comisia a fost alcatuita din reprezentanti ai UPFR, ai Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, ai Federatiei Industriei Hoteliere din Romania, ai Asociatiei DJ-ilor Profesionisti din Romania, ai Societatii Comerciale SPLENDID SERVICES S.R.L., ai Societatii Comerciale PRINSART S.R.L. si ai Societatii Comerciale SOUND&DECOR PARTY S.R.L.
Conform decizei luate de comisie, utilizatorii, persoane fizice autorizate sau juridice, care reproduc fonograme (piese muzicale, in inteles larg) publicate in scop comercial sau reproduceri ale acestora in scopul comunicarii publice au obligatia sa obtina din partea organismului de gestiune colectiva a drepturilor conexe ale
producatorilor de fonograme (Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania) o licenta neexclusiva in schimbul unei remuneratii. Persoana juridica se considera licentiata
exclusiv pentru activitatea angajatilor sai. Licenta neexclusiva este personala si nu poate fi cesionata unui tert. Reproducerea este destinata exclusiv comunicarii publice a fonogramelor in scop ambiental sau lucrativ. Remuneratia mentionata se constituie intr-o suma forfetara de 1.200 lei/an, indiferent de numarul fonogramelor reproduse din repertoriul organismului de gestiune colectiva al producatorilor de fonograme, si va fi indexata anual, tinandu-se cont de indicele de inflatie. La aceasta suma se adauga TVA.
Comunicarea publica a fonogramelor reproduse de catre utilizatori se poate face exclusiv in spatiile pentru care s-a obtinut licenta neexclusiva pentru utilizarea fonogramelor in scop ambiental si/sau lucrativ si pentru care s-a achitat remuneratia aferenta. Totodata, detinatorul cu orice titlu al spatiului in care are loc comunicarea publica trebuie sa se asigure ca utilizatorii (DJ-ii) care nu sunt angajati ai locatiei respective detin licenta neexclusiva pentru reproducerea acestora. Utilizarea in spatii publice a fonogramelor reproduse, in lipsa licentei neexclusive privind pachetul de fonograme obtinute din partea organismului de gestiune colectiva al producatorilor de fonograme, atrage aplicarea sanctiunilor prevazute de lege. Licentierea reproducerii fonogramelor se solicita de catre utilizator anual, inainte de inceperea activitatii, initial in baza unei liste provizorii de fonograme, ce va cuprinde mentiunile referitoare la titlul fonogramei, artist interpret / formatie, producator / coproducator, anul primei publicari, tara si numarul de catalog, depusa la sediul organismului de gestiune colectiva, urmand ca pe parcursul sau la sfarsitul anului in curs sa fie declarata lista completa a fonogramelor reproduse cu aceleasi mentiuni in format electronic, cu o adresa de inaintare semnata si stampilata de reprezentantul legal. Reproducerea fonogramelor se poate face pe orice tip de suport, precizat la obtinerea licentei, si este interzisa distribuirea cu titlu oneros sau gratuit a suporturilor pe care a fost reprodus pachetul de fonograme.
Reproducerea unui pachet de fonograme in scopul comercializarii aparaturii audio (tonomate, MP3, karaoke etc.) prevazute cu pachet de fonograme se poate face numai in urma obtinerii licentei neexclusive din partea organismului de gestiune colectiva a drepturilor conexe al producatorilor de fonograme, in schimbul unei remuneratii.
Remuneratia este stabilita conform tabelului urmator si va fi indexata anual, tinandu-se cont de indicele de inflatie:
Modalitate de control
UPFR poate numi unul sau doi delegati pentru monitorizarea utilizarii fonogramelor reproduse in scop ambiental ori lucrativ, avand acces liber in spatiile inchise sau deschise unde se realizeaza comunicarea publica, in baza legitimatiilor emise de organismul de gestiune colectiva sau a altor documente doveditoare (delegatie), putand utiliza echipamente de inregistrare audio si/sau video portabile.
Remuneratiile stabilite se pot modifica anual, incepand cu prima luna a anului urmator, de catre UPFR, pe baza indicelui de inflatie stabilit la nivel national. Aceste modificari se depun la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, urmand a fi publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, iar modificarile devin efective incepand cu luna urmatoare publicarii. Intrucat aceasta metodologie este neclara, atat in privinta procedurii de obtinere a licentei, cat si in privinta persoanelor fizice autorizate / persoanelor juridice care reproduc fonograme, se impun unele precizari:
* organismul de gestiune colectiva a drepturilor conexe al producatorilor de fonograme este Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania – UPFR, cu sediul in Bd. Nicolae Titulescu nr. 88 B, Sector 1, Bucuresti, telefon: 021-222.20.45; 222.20.46; 222.20.47; 222.20.48; acesta este si organismul care acorda licenta neexclusiva si colecteaza aceste remuneratii;
* cei care reproduc fonograme sunt persoanele juridice / persoanele fizice autorizate (DJ-i), acestea fiind obligate sa obtina licenta neexclusiva si sa plateasca remuneratia pentru reproducerea fonogramelor pentru comunicarea publica in scop ambiental sau lucrativ.
* comunicarea publica a fonogramelor se va face intr-un spatiu care a obtinut o licenta in acest scop, licenta obtinuta in conditiile unei alte metodologii, tot de la UPFR. Detinatorul unui astfel de spatiu in care are loc comunicarea publica este obligat sa verifice si va interzice accesul utilizatorilor (DJ-ilor) care nu detin licenta neexclusiva pentru reproducerea acestora. (Intre utilizator si proprietarul spatiului se incheie un contract pentru difuzarea pieselor muzicale.)
* in cazul in care comunicarea publica se face intr-un spatiu cu licenta, de catre un DJ angajat al persoanei juridice care detine acest spatiu, atunci aceasta trebuie sa obtina si licenta pentru reproducerea fonogramelor. UCMR-ADA
STATUT
Statut avizat de ORDA (avizul ORDA nr.8239/26.06.2006) si votat in Adunarea Generala Extraordinara UCMR-ADA din 12.10.2006.
1.DENUMIRE, FORMA JURIDICA, SEDIU SOCIAL
1.1.Denumire: Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România – Asociatia pentru Drepturi de Autor. Initialele UCMR-ADA vor figura în toate documentele, actele si anunturile asociatiei, fiind denumita în cele ce urmeaza „asociatia”.
1.2.Forma organizatorica: Asociatia este constituita ca persoana juridica de drept privat, fara scop patrimonial, constituita prin libera asociere a compozitorilor si textierilor, functionând în conformitate cu prevederile prezentului statut si cu legislatia româna în vigoare. Asociatia poate înfiinta cu alte organisme de gestiune colectiva, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, organisme comune de colectare pentru mai multe domenii, organisme care sa functioneze potrivit prevederilor legale referitoare la federatiile de persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial, precum si potrivit prevederilor privind organizarea si functionarea organismelor de gestiune colectiva din Legea dreptului de autor si a drepturilor conexe.
1.3.Sediul: Bucuresti, Calea Victoriei nr. 141, sector 1. UCMR-ADA, ca organism specializat de gestiune colectiva a drepturilor de autor, beneficiaza de o structura organizatorica fara personalitate juridica denumite inspectorate existente în tara si poate înfiinta alte asemenea subunitati fara personalitate juridica proprie pentru realizarea obiectului sau de activitate, cu respectarea prevederilor legale.
1.4.Durata: la data adoptarii prezentului statut, asociatia se constituie pentru o durata nelimitata.
2. SCOPUL SI OBIECTUL DE ACTIVITATE
2.1.Scopul asociatiei îl constituie: reprezentarea, promovarea, dezvoltarea si protejarea intereselor membrilor sai, colectarea si repartizarea drepturilor patrimoniale de autor cuvenite titularilor de drepturi de autor asupra operelor muzicale cu privire la care gestiunea i-a fost încredintata direct ori indirect ori pentru care gestiunea colectiva este obligatorie, precum si colectarea si repartizarea sumelor oricaror domenii de creatie ori categorii de titulari de drepturi de autor pentru care asociatia a fost desemnata drept colector unic prin protocol încheiat cu alte organisme de gestiune colectiva sau de catre Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
2.2.Pentru atingerea scopului sau, asociatia va desfasura in principal urmatoarele activitati:
2.2.1 Gestiunea colectiva a drepturilor patrimoniale de autor rezultate din utilizarea operelor muzicale, pe baza mandatului acordat de detinatorii acestor drepturi sau în baza contractelor încheiate cu reprezentantii acestora din tara sau strainatate ori a dispozitiilor legale, în conditiile prevederilor prezentului statut si ale legii.
2.2.2 Gestiunea colectiva a drepturilor patrimoniale de autor pentru care gestiunea colectiva este potrivit legii obligatorie, iar asociatia este, fie prin desemnare de catre Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, fie potrivit dispozitiilor legale, organismul de gestiune colectiva unic colector, careia îi revine competenta gestiunii colective.
2.2.3 Colectarea si repartizarea sumelor datorate de utilizatorii operelor muzicale cu privire la drepturile patrimoniale de autor gestionate de asociatie în baza mandatului acordat direct ori indirect de titularii drepturilor patrimoniale de autor ori pentru care asociatia are competenta gestiunii colective obligatorii.
2.2.4 Colectarea si repartizarea sumelor datorate de categoriile de utilizatori pentru care asociatia a fost desemnata prin protocol încheiat cu alte organisme de gestiune colectiva sau de Oficiul Român pentru Drepturi de Autor drept colector unic.
2.2.5 Colectarea si repartizarea altor drepturi de autor la care membri proprii sunt îndreptatiti prin lege, precum remuneratia compensatorie pentru copia privata, remuneratia echitabila pentru împrumutul public si închirierea operelor muzicale fixate pe suport, cuvenita compozitorilor, textierilor, aranjorilor, editorilor etc. membri UCMR-ADA sau reprezentantilor acestora potrivit legii.
2.2.6 Colectarea si/sau gestionarea altor drepturi patrimoniale, direct, prin colaborare sau la solicitarea expresa a celor îndreptatiti, sau a reprezentantilor legitimi ai acestora pe baza de mandat expres acordat de titular.
2.2.7 Autorizeaza sau interzice cu privire la operele muzicale gestionate:
a) reproducerea integrala sau partiala, directa ori indirecta, temporara sau permanenta, prin orice mijloace si sub orice forma a operelor muzicale;
b) distribuirea operei muzicale;
c) importul în vederea comercializarii pe piata interna a copiilor realizate, cu consimtamântul autorului, dupa opera muzicala;
d) închirierea operei muzicale;
e) împrumutul operei muzicale;
f) comunicarea publica a operei muzicale realizata, direct sau prin orice mijloace tehnice, inclusiv prin punerea operei muzicale la dispozitia publicului, prin internet, prin mijloace cu fir sau fara fir sau alte retele de calculatoare astfel încât sa poata fi accesata în orice loc si în orice moment ales, în mod individual, de catre public, inclusiv proiectia publica în cinematografe:
g) radiodifuzarea operei muzicale;
h) retransmiterea prin cablu a operei muzicale;
i) realizarea de opere muzicale derivate în baza unui mandat special acordat de titularii de drepturi patrimoniale de autor.
2.2.8 Pentru categoriile de drepturi de autor prevazute expres de lege, pentru care gestiunea colectiva a drepturilor patrimoniale de autor rezultate din utilizarea operelor muzicale este obligatorie, UCMR-ADA reprezinta si pe titularii de drepturi patrimoniale de autor care nu i-au acordat mandat.
2.2.9 Autorizarea sau interzicerea utilizarii operelor muzicale din repertoriul protejat, sau a unor fragmente din acestea în limitele mandatului, în orice mod prevazut de lege, diferit de scopul pentru care a fost creata initial opera muzicala.
2.2.10 Protejarea intereselor materiale si morale ale membrilor sai, în limitele mandatului acordat (direct-indirect), prin asistenta de specialitate sau, dupa caz, actiunea în numele acestora în instantele de judecata în situatia încalcarii acestor drepturi.
2.2.11 Elaborarea metodologiilor pentru domeniul sau de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite titularilor de drepturi de autor si obligatiile utilizatorilor în cazul operelor muzicale al caror mod de utilizare face imposibila autorizarea individuala, respectiv in cazul gestiunii colective obligatorii, al gestiunii colective facultative si al gestiunii colective in baza mandatelor speciale.
2.2.12 Negocierea si încheierea de protocoale cu alte organisme de gestiune colectiva cu privire la proportia repartizarii remuneratiei între titularii de drepturi, de catre organismul de gestiune colectiva desemnat colector unic, între categoriile de beneficiari; desemnarea organismului de gestiune ce urmeaza a fi numit colector unic; modalitatea de evidentiere si justificare a cheltuielilor privind acoperirea reala a costurilor de colectare ale organismului de gestiune colectiva care este colector unic.
2.2.13 Sa încheie, în numele titularilor de drepturi patrimoniale de autor care i-au acordat mandat, direct ori indirect în baza conventiilor încheiate cu organisme similare din strainatate contracte, autorizatii neexclusive, protocoale, conventii, cu orice categorie de utilizatori de opere muzicale, având ca obiect autorizarea neexclusiva a utilizarii operelor muzicale;
2.2.14 Activitati de protejare a intereselor membrilor sai, în ceea ce priveste drepturile cuvenite, ca urmare a utilizarii repertoriului propriu de opere muzicale, în afara teritoriului României, prin încheierea de contracte de reprezentare reciproca cu organisme similare din strainatate.
2.2.15 Sa ceara utilizatorilor comunicarea de informatii privind operele muzicale utilizate si transmiterea documentelor necesare, în format scris si electronic, pentru determinarea cuantumului remuneratiilor pe care le colecteaza în vederea repartizarii, potrivit regulilor stabilite de Adunarea Generala.
2.2.16 Sa promoveze actiuni în justitie în vederea recuperarii remuneratiilor in cazul utilizarii autorizate, a remuneratiilor compensatorii pentru copie privata ori echitabile si a prejudiciilor decurgând din utilizarea neautorizata a operelor muzicale.
2.2.17 Alte initiative în relatia cu institutiile statului în vederea protejarii promovarii intereselor membrilor asociatiei sau ale celor care au mandatat-o.
2.2.18 Organizarea de actiuni sociale si culturale în interesul propriilor membri.
2.2.19 Orice alta activitate, conform mandatului special primit de la titularii de drepturi patrimoniale de autor, în limitele obiectului de activitate si a dispozitiilor legale.
2.2.20 Sa încheie orice alte acte juridice, cu respectarea dispozitiilor legale în materie si în concordanta cu scopul asociatiei, acte juridice de natura a conduce la realizarea scopului asociatiei.
3.PRINCIPII FUNDAMENTALE
3.1. UCMR-ADA este un organism de gestiune colectiva a drepturilor de autor, deschis tuturor titularilor de drepturi patrimoniale de autor în domeniul muzical din România si strainatate.
3.2. În exercitarea propriilor atributii, UCMR-ADA va respecta legislatia Româna, acordurile internationale la care România a aderat, precum si principiile si metodologiile practicate pe plan international.
3.3 UCMR-ADA trateaza conform acelorasi reguli toate operele ale caror drepturi i-au fost încredintate spre gestiune, indiferent daca a fost mandatata direct de detinatorii drepturilor patrimoniale de autor sau indirect de reprezentantii acestora.
3.4 UCMR-ADA vegheaza la respectarea drepturilor morale ale autorului. În acest sens, UCMR-ADA nu va gestiona drepturi conexe decât ca activitate secundara.
3.5 UCMR-ADA garanteaza accesul membrilor sai la informatiile si datele solicitate de acestia în legatura cu gestionarea propriilor drepturi, în conformitate cu dispozitiile legale si statutare.
4.MEMBRI UCMR-ADA
4.1.Au calitatea de membri ai UCMR-ADA, autorii (compozitori, textieri), persoane fizice sau juridice titulare de drepturi patrimoniale de autor, care îsi încredinteaza gestiunea drepturilor patrimoniale de autor catre UCMR-ADA, pe baza de mandat.
4.2.Autorii si persoanele fizice si juridice care îsi încredinteaza UCMR-ADA gestiunea drepturilor patrimoniale de autor devin MEMBRI MANDANTI.
4.3. Pierderea calitatii de membru mandant se face în cazul în care respectivul membru:
– refuza vadit sa-si declare repertoriul nou creat sau dobândit prin cesiune, sau încalca prevederile Mandatului de Gestiune;
– refuza sa primeasca corespondenta transmisa de UCMR-ADA;
– refuza sa primeasca, în cazul în care este prezent la sediul UCMR-ADA, documentele cuprinzând informatiile solicitate sau orice alte documente, adrese, etc., înmânate de catre angajatul UCMR-ADA desemnat în acest sens;
– tulbura activitatea din cadrul serviciilor UCMR-ADA;
– aduce ofense sau denigreaza activitatea UCMR-ADA ori personalul sau conducerea acesteia;
– îsi exercita cu rea – credinta sau în mod sicanatoriu drepturile prevazute de
Statut sau de lege.
Membri mandanti ai UCMR-ADA vor fi exclusi prin Decizie de excludere motivata, adoptata de Consiliul Director cu majoritate de voturi pentru una din situatiile prevazute mai sus.
4.4. Calitatea de membru mandant se mosteneste; în cazul decesului unui membru mandant, dreptul de autor revine mostenitorilor, care se vor bucura de drepturile unui membru mandant.
4.5. Membri mandanti pot renunta la aceasta calitate prin notificare scrisa adresata UCMR-ADA cu cel putin 6 luni înainte de sfârsitul anului calendaristic, nerespectarea acestui termen conducând la mentinerea calitatii de membru mandant cu înca 1 an de la data notificarii.
4.6. Aceeasi persoana (sau reprezentantul acesteia) nu poate capata calitatea de membru multiplu (ex. compozitor si editor, editura si grup editorial, etc.).
4.7. Obligatiile membrilor UCMR-ADA
a) calitatea de membru implica deplina adeziune la prezentul statut cu toate eventualele modificari ce vor surveni;
b) calitatea de membru atrage obligativitatea încredintarii spre gestiune a drepturilor patrimoniale aferente tuturor operelor muzicale create sau dobândite prin cesiune pâna la data aderarii la UCMR-ADA, precum si a celor ce urmeaza a fi create sau dobândite ulterior acestei date; în acest sens membri sunt obligati sa declare operele muzicale si sa furnizeze toate informatiile necesare gestionarii drepturilor patrimoniale de autor aferente, precum si sa declare situatia la zi a contractelor editoriale (cesiune) ce greveaza asupra drepturilor lor patrimoniale;
c) în cadrul relatiilor profesionale, membri UCMR-ADA îsi asuma deplina responsabilitate de a-si informa partenerii despre obligatiile ce le revin conform prezentului statut;
d) membri UCMR-ADA vor achita comisionul de administrare stabilit de Adunarea Generala pentru fiecare categorie de utilizatori, prin deducerea acestuia din sumele brute repartizate ce li se cuvin, precum si alte retineri prevazute de lege sau de prezentul Statut;
e) de a pastra confidentialitatea cu privire la activitatea asociatiei, continutul documentelor asociatiei si a oricaror informatii pe care le dobândesc cu privire la asociatie si activitatea acesteia, cu exceptia celor care potrivit legii sau statutului au caracter public;
f) obligatii care le revin membrilor potrivit dispozitiilor legale.
4.8. Accesul membrilor asociatiei la documentele si informatiile privind activitatea UCMR-ADA potrivit dispozitiilor legale. Orice membru mandant are dreptul de a solicita, în nume personal sau prin mandatar cu procura autentica iar pentru persoanele juridice prin reprezentantul legal, informatii detaliate si documente privind sumele ce i-au fost repartizate în ultimele 12 luni respectiv: provenienta, modul de calcul al drepturilor si retinerile aplicate, precum si verificarea concordantei acestor date cu prevederile regulamentului de repartitie. Pentru aceeasi repartitie, respectiv documentatie se va putea formula numai o singura cerere. Accesul la informatiile prevazute de prezentul statut sau de dispozitiile legale în domeniu se face la cererea scrisa în baza unui acord prealabil de confidentialitate potrivit modelului stabilit prin decizia Consiliului Director.
4.9 Drepturile membrilor mandanti:
a) dreptul la un vot în Adunarea Generala;
b) dreptul de a alege si a fi alesi în organele de conducere;
c) dreptul la sumele provenite din repartitiile remuneratiilor încasate de UCMRADA pe categorii de utilizatori;
d) dreptul la sumele provenite din plasamentele financiare aflate în depozite bancare sau cu titlu de daune sau prejudicii sub forma de drept de autor, conform prevederilor prezentului Statut ;
e) dreptul de acces la informatiile si documentele prevazute de lege.
5. MANDATUL DE GESTIUNE
5.1. Categorii de opere continute de repertoriul UCMR-ADA:
a) compozitii muzicale cu sau fara text, indiferent de destinatie si mod de exploatare;
b) orchestratii, adaptari, aranjamente muzicale;
c) cuplete, monoloage si schite de divertisment cu muzica;
d) textul compozitiilor muzicale daca acesta este utilizat in legatura cu opera muzicala ori insoteste reproducerile operelor muzicale;
e) compozitiile muzicale din filme, din videoclipuri si din orice alte opere cinematografice sau audiovizuale, precum si compozitiile muzicale de scena (teatru).
5.2.Prin repertoriul UCMR-ADA se întelege totalitatea operelor muzicale cu sau fara text sau a contributiilor la opere ai caror autori sau titulari de drepturi patrimoniale au mandatat UCMR-ADA, direct sau indirect prin intermediul organismelor similare din strainatate sa gestioneze drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale. Prin repertoriu extins al UCMR-ADA se întelege totalitatea operelor muzicale sau a contributiilor la opere, realizate si aduse la cunostinta publica anterior oricarui moment dat.
5.3.UCMR-ADA are dreptul exclusiv de a autoriza sau interzice utilizarea operelor muzicale din repertoriul sau, dupa caz extins:
a) comunicarea publica, directa sau indirecta a operei muzicale prin orice mijloace, inclusiv prin punerea la dispozitia publicului, astfel încât sa poata fi accesata în orice loc si-n orice moment ales, în mod individual de catre public;
b) prezentarea publica prin intermediul filmelor, casetelor si a altor suporturi pentru sunet si/sau sunet si imagini, fie ele cunoscute sau nu la data adoptarii prezentului statut;
c) dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale sau orice alt mijloc cu sau fara fir, fie acesta cunoscut sau care va fi descoperit si utilizat în viitor;
d) retransmiterea prin cablu sau orice alt sistem de retransmisie, cu fir sau fara fir;
e) distribuirea sau transmiterea operelor muzicale prin difuzoare sau orice alt aparat de reproducere audio-video amplasat în locuri ce depasesc un cadru strict familial;
f) reproducerea integrala sau partiala, directa sau indirecta, temporara sau permanenta a operelor muzicale pe fonograme, videograme si în general pe orice tipuri de suporturi cunoscute sau necunoscute, indiferent de procedeu (fixarea sonora sau audiovizuala, reproducerea, multiplicarea) precum si distribuirea reproducerilor operelor aduse anterior la cunostinta publica);
g) adaptarea audiovizuala a operelor muzicale anterior aduse la cunostinta publica pentru membri care au acordat in acest sens mandat special UCMRADA.
h) împrumutul, închirierea sau alt procedeu similar;
i) importul în scopul comercializarii a copiilor legal realizate sau a originalului unei opere muzicale fixate pe orice fel de suport;
5.4. UCMR-ADA poate autoriza transformarea operei într-o opera derivata numai cu mandat special din partea membrului mandant.
5.5. Teritoriul de valabilitate a mandatului
a) Mandatarea UCMR-ADA de catre membri sai, privind gestiunea drepturilor lor patrimoniale se face pentru toate tarile lumii, cu exceptia celor indicate de acestia în mod expres ca se exclud.
b) UCMR-ADA este mandatata sa gestioneze drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale în România pentru toti membri sai, precum si pentru membri organismelor straine cu care încheie contracte de reprezentare reciproca, precum si în temeiul legii în cazul gestiunii colective obligatorii.
c) Gestiunea drepturilor membrilor sai de catre UCMR-ADA pe orice teritoriu din strainatate se realizeaza prin intermediul organismelor straine cu care are încheiate contracte de reprezentare reciproca.
5.6. Durata mandatului de gestiune: mandatul de gestiune a drepturilor patrimoniale de autor se acorda UCMR-ADA pentru intreaga perioada de protectie legala a operei muzicale si de existenta a UCMR-ADA.
5.7. Relatia cu utilizatorii: UCMR-ADA autorizeaza sau interzice utilizarea operelor muzicale, acordând autorizatii neexclusive utilizatorilor la cererea acestora, în schimbul unei remuneratii prin autorizatii licenta neexclusiva în forma scrisa.
5.8. Operele muzicale ce fac obiectul mandatului dupa aducerea acestora la cunostinta publica sunt:
a) pentru autori :compozitori si textieri – operele create si pe care le vor crea;
b) pentru editori – operele din propriul repertoriu ale caror drepturi patrimoniale le-au revenit prin cesiune;
c) pentru mostenitori si alti beneficiari: totalitatea operelor ale caror drepturi patrimoniale le-au revenit prin mostenire sau cesiune.
6. COLECTAREA SI REPARTITIA
6.1.UCMR-ADA va colecta remuneratiile aferente drepturilor patrimoniale de autor, de la toate categoriile de utilizatori prevazute de lege, precum:
a) Radiouri, Televiziuni
b) Cinematografe
c) Producatori de înregistrari sonore sau audiovizuale continând imagini însotite de sunete.
d) Utilizatori de orice fel, cu sau fara scop lucrativ, ce executa sau reprezinta public opere muzicale, indiferent daca opera este prezentata ca muzica esentiala, de ambianta sau de sonorizare si indiferent daca executia este directa ori prin mijloace mecanice sau electroacustice.
e) distribuitori prin cablu, sau alt sistem de retransmitere prin fir sau fara fir;
f) fabricantii si importatorii de suporturi pe care se pot realiza înregistrari sonore sau audiovizuale cât si aparatele ce permit reproducerea acestora indiferent daca procedeul folosit este unul analog sau digital (remuneratia compensatorie pentru copie privata datorata).
g) operatorii de telefonie mobila si alti utilizatori de opere muzicale ca tonuri de apel sau în alte forme precum si utilizatorii de opere muzicale pe internet;
h) Orice alte categorii de utilizatori.
6.2.Cuantumul si tarifele remuneratiei datorate vor fi stipulate în metodologii elaborate pe categorii de utilizare adoptate potrivit legii si prezentului statut, în urma negocierilor între UCMR-ADA si asociatiile patronale ale utilizatorilor si, dupa caz utilizatorii prevazuti de lege a participa la astfel de negocieri, sau rezultate din procedurile de arbitraj sau mediere, metodologii publicate în Monitorul Oficial pe baza Deciziei Directorului General ORDA, conform prevederilor legii drepturilor de autor si a drepturilor conexe. Remuneratiile si conditiile de autorizare a utilizatorilor vor putea fi stabilite si prin negociere cu utilizatorii în cazul în care nu exista metodologii în vigoare sau metodologiile prevad posibilitatea negocierii cu utilizatorii ori pentru stingerea unor litigii cu utilizatorii, cu acordul si în conditiile si limitele stabilite de Consiliul Director.
6.3. Repartitia remuneratiilor se face în conformitate cu regulile de repartitie stabilite prin prezentul Statut. Repartitia remuneratiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale se face potrivit urmatoarelor principii si potrivit regulilor din prezentul statut:
– principiul repartizarii remuneratiilor proportional cu utilizarea reala a operelor muzicale potrivit genului muzical din care acestea fac parte, potrivit prezentului statut ;
– principiul egalitatii de tratament între titularii de drepturi patrimoniale de autor români si straini în cadrul aceluiasi gen muzical;
Remuneratiile încasate se repartizeaza autorilor în doua moduri:
6.3.a. direct, proportional cu utilizarea reala, respectiv totalitatea remuneratiilor însotite de documentatii primite de la utilizatori .
6.3.a1 Reproducerea si distribuirea operelor muzicale (drepturi mecanice) Repartizarea remuneratiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea si distribuirea operelor muzicale colectate de la producatorii de fonograme sau videograme (casete, CD, DVD) se face direct pe baza documentatiilor primite de la acestia (coperti si rapoarte cuprinzând titlul albumului, denumirea operei muzicale, numele autorului muzicii, numele textierului, durata fiecarei opere muzicale), proportional cu durata fiecarei opere muzicale reproduse sau distribuite. Repartitia remuneratiilor colectate reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea si distribuirea acestora se face, de regula, trimestrial.
6.3.a2 Radiodifuzare de catre posturile de radio si televiziune Repartitia remuneratiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea si/sau radiodifuzarea operele muzicale radiodifuzate în emisiunile de radio si televiziune se face direct proportional cu durata de utilizare reala a fiecarei opere muzicale astfel cum rezulta din documentatiile primite de la utilizatori. Remuneratiile colectate de la utilizatori (radiouri si televiziuni) se repartizeaza pe fiecare categorie de utilizatori (radio si televiziune) distinct, în functie de durata de utilizare a fiecarei opere muzicale precizata în documentatia primita de la fiecare utilizator. Repartitia remuneratiilor colectate reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodifuzarea si/sau reproducerea acestora (radio si televiziune) se face, de regula, trimestrial. Se va calcula remuneratia/secunda de opera muzicala potrivit remuneratiilor totale colectate într-un trimestru de la un utilizator prin raportare la durata totala a operelor muzicale cuprinse în documentatiile transmise de utilizator.
6.3.a3 Comunicarea publica în cinematografe a operelor muzicale cuprinse în operele cinematografice si în alte opere audiovizuale Repartitia remuneratiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale cuprinse în operele cinematografice si în alte opere audiovizuale comunicate public (proiectie) în cinematografe se face direct proportional cu durata de utilizare reala a fiecarei opere muzicale astfel cum rezulta din documentatiile (cue-sheet-urilor) primite de la utilizatori. Se va calcula remuneratia/secunda de opera muzicala potrivit remuneratiilor totale colectate într-un semestru de la un utilizator prin raportare la durata totala a operelor muzicale cuprinse în toate operele cinematografice si alte opere audiovizule comunicate public (proiectie) în cinematografe de utilizator în cadrul acelui semestru, potrivit documentatiilor transmise de acesta. Repartitia remuneratiilor colectate reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publica a operelor muzicale în salile de cinematograf se face, de regula, semestrial.
6.3.a4 Comunicarea publica a operelor muzicale în scop lucrativ în spectacole de divertisment, spectacole dramatico-muzicale, concerte si spectacole cu carater muzical. Repartitia remuneratiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publica în spectacole de divertisment, spectacole dramatico muzicale, concerte si spectacole cu caracter muzical (opera, opereta, concerte simfonice, corale, de camera, jazz) se face pentru fiecare spectacol, concert etc., direct proportional cu durata de utilizare reala a fiecarei opere muzicale în baza documentatiei înaintate de utilizator. Repartitia remuneratiilor colectate reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publica a operelor muzicale în scop lucrativ în spectacole de divertisment, spectacole dramatico-muzicale, concerte si spectacole cu carater muzical se face, de regula, trimestrial. Se va calcula remuneratia/secunda de opera muzicala potrivit remuneratiilor totale colectate de la un utilizator prin raportare la durata totala a operelor muzicale cuprinse în documentatiile transmise de utilizator.
6.3.b în comun, totalitatea remuneratiilor colectate de la utilizatori pentru care acestia nu au obligatia de a întocmi si prezenta documentatii cu privire la operele muzicale utilizate, precum si a celor pentru care în termen de 3 ani de la data colectarii nu au putut fi obtinute de la utilizatori documentatii privind operele
muzicale utilizate, remuneratiile nerevendicate, remuneratiile prescrise potrivit legii, etc.
6.3.b1 Fondul comun
Fondul Comun cuprinde remuneratiile colectate din urmatoarele categorii de utilizari:
-orice manifestari artistice cu public , evenimente ocazionale, etc.;
-unitati de alimentatie publica (restaurante, baruri fara program de varietati);
-unitati comerciale sau de prestari cu activitate continua ce detin aparatura de redare audio-video;
-discoteci si baruri cu program de divertisment
-societatile de transporturi;
-sport si agrement (sali de dans, fitness);
-unitati de turism (hoteluri, etc.);
-târguri si expozitii ;
-spatii de asteptare;
-remuneratiile pentru care, în decurs de 3 ani de la data colectarii:
-nu s-au obtinut de la utilizatori documentatiile privind utilizarea operelor muzicale, inclusiv remuneratiile din cablu repartizate acelui post de televiziune care nu a comunicat documentatia;
-nu au putut fi repartizate;
-cele pentru care titulari de drepturi nu au putut fi identificati;
-remuneratiile mai mici de 3.500 RON/trimestru colectate de la un utilizator de opere muzicale prin radiodifuzare (organism de radio, organism de televiziune);
-remuneratiile minime stabilite prin metodologii colectate de la orice categorie de utilizator, cu exceptia celor prevazute la art. 6.3 a4.
-remuneratiile din cablu alocate potrivit cotei procentuale de audienta unui post de televiziune românesc pentru care, în decurs de 3 ani de la data colectarii, nu s-au primit documentatii privind utilizarea operelor muzicale.
-remuneratiile pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet ca muzica ambientala sau pentru ascultare gratuita.
Remuneratiile se repartizeaza titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pe baza documentatiilor transmise de catre postul public de radio, a documentatiilor transmise de un post privat de radio stabilit anual de catre Consiliul Director si a tuturor documentatiilor transmise de utilizatorii de opere muzicale în spectacole de divertisment, spectacole dramatico-muzicale, spectacole de teatru si papusi, concerte si spectacole cu caracter muzical (opera, opereta, concerte simfonice, corale, de camera, jazz, etc.) in trimestrul în care au fost colectate remuneratiile ce se încadreaza în fondul comun.
În vederea repartizarii remuneratiilor catre titularii de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale se stabilesc urmatorii factori de ponderare:
a) muzica simfonica 4;
b) muzica de camera 3;
c) muzica corala 1,5;
d) muzica usoara 1 ; (pop, rock, jazz, populara si aranajamentele acesteia, protejate potrivit legii, etc.)
e) muzica de fanfara 1;
f) muzica de generic 0,4
Pentru fiecare gen muzical în parte, durata de utilizare a fiecarei opere muzicale potrivit documentatiilor mentionate mai sus si a prevederilor statutare, se înmulteste cu factorul de ponderare corespunzator fiecarui gen muzical în vederea obtinerii ca unitate de repartitie „punctul”. (Durata în secunde X factorul/gen muzical). Punctele rezultate în urma ponderarii duratei de utilizare a fiecarei opere muzicale potrivit genurilor muzicale se cumuleaza. Remuneratiile colectate pentru un trimestru se împart la numarul total de puncte obtinându-se astfel „valoarea de punct”pe baza caruia se determina remuneratia cuvenita fiecarui titular de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale. Repartitia remuneratiilor colectate ce se încadreaza în sistemul de repartitie fond comun se face, de regula, trimestrial, în trimestrul urmator celui în care au fost colectate cu excetia celor pentru care nu s-au primit documentatii, a celor prescrise si a celor neidentificate care vor intra în primul fond comun dupa împlinirea termenului de 3 ani.
6.3 c Repartitia sumelor încasate din remuneratia compensatorie pentru copia privata se repartizeaza potrivit prevederilor legale . Repartitia se face în primul trimestru al anului urmator. Repartitia se face catre toti titularii de drepturi prezenti în repartitiile anului în care s-au încasat sumele din remuneratia compensatorie pentru copie privata, proportional cu participarea acestora la cuantumul încasarilor din drepturi de autor în anul financiar precedent. Din sumele rezultate din repartitie se preleva comisionul administrativ aprobat anual de Adunarea Generala UCMR-ADA si Fondul Social Cultural statutar, conform punctului 6.5.c. din statut.
6.3 d. Repartitia sumelor încasate de la operatorii de cablu Remuneratiile colectate reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru retransmiterea prin cablu se repartizeaza potrivit documentatiilor transmise, pentru trimestrul în care remuneratiile au fost colectate, de posturile de televiziune retransmise prin cablu pe teritoriul României. Studiul de audienta comandat unei firme de specialitate va reflecta cota de audienta procentuala, pentru cel putin 15 posturi de televiziune retransmise prin cablu dintre cele cu audienta cea mai mare. Remuneratiile colectate se repartizeaza, potrivit cotei procentuale de audienta, prin cumulare cu remuneratiile colectate de la posturile de TV pentru fiecare post TV , potrivit regulilor de repartitie stabilite la art 6.3.a2. Remuneratiile corespunzatoare posturilor de televiziune straine retransmise prin cablu în România se vor repartiza catre organismele de gestiune colectiva din tara de origine a posturilor de televiziune respective. Repartitia remuneratiilor colectate de la operatorii prin cablu se face de regula trimestrial, odata cu repartitiile remuneratiilor colectate din radiodifuzare de la posturile de televiziune corespunzatoare.
6.3.e. Comunicarea publica ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile sau pe internet a operelor muzicale Remuneratiile colectate se repartizeaza titularilor de drepturi patrimoniale de autor direct proportional cu durata de utilizare reala a fiecarei opere muzicale astfel cum rezulta din documentatiile primite de la utilizatori, potrivit numarului de descarcari/accesari din fiecare opera muzicala pentru care s-au încasat remuneratii. Repartitia remuneratiilor colectate reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publica a operelor ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile sau pe internet cu titlu oneros se face, de regula, semestrial.
6.3.f. În cazul în care utilizatorii nu precizeaza durata unei opere muzicale se documenteaza din oficiu, dupa cum urmeaza:
Gen muzical usor: 3 minute
Gen muzical jazz : 5 minute
Gen cameral : 10 minute
Gen simfonic : 20 minute
Gen coral : 5 minute
Muzica de film : 20 minute
Opere muzicale folosita ca ton de apel : 20 secunde
Opere muzicale folosite ca generic : 20 secunde
Dispozitii finale art.6.3.
Sumele încasate ca daune sau prejudicii se aloca remuneratiilor încasate pe categorii de utilizatorisi se repartizeaza trimestrial în cadrul primei repartitii pe categoria de utilizatori corespunzatoare. Sumele încasate din dobânzi-plasamente financiare se repatizeaza 50% pe sistemul de fond comun, 25% se aloca remuneratiilor provenind din categoria utilizatori Radio si 25% se aloca remuneratiilor provenind din categoria de utilizatori TV. Documentatiile transmise de utilizatori cu privire la operele muzicale utilizate, vor fi vizate de o comisie de specialitate formata din 5 membri ai Consiliului Director, alesi anual de catre Consiliul Director.
Comisia are sarcina sa verifice, sa controleze, sa avizeze documentatiile transmise de utilizatori cu privire la utilizarea operelor muzicale, putând respinge documentatiile ce nu cuprind, dupa caz, conditiile privitoare la:
– numele sau denumirea utilizatorului
– data si locul manifestarii muzicale ;
– stampila unitatii emitente si semnatura reprezentantului acestuia;;
– in cazul repartitiei directe, pentru remuneratiile mai mici de 20 de Euro colectate dint-o utilizare , nu vor intra in repartitie directa ci in cadrul fondului comun. In acest caz, cu avizul comisiei, aceste documentatii pot fi avute in vedere la repartizarea fondului comun. În cazul în care în baza de date exista opere muzicale care nu au mentionate cotele de participare la creatie ale titularilor, se utilizeaza distributia din oficiu, dupa cum urmeaza:
CA (compozitor): 47 %
A (textier): 20 %
E (editor): 33 %
Executii publice
CA (compozitor): 35 %
A (textier): 15 %
E (editor): 50 %
Drepturi mecanice (fonograme si videograme) În cazul repertoriului international se vor folosi cotele de repartitie prezente în regulamentul de repartitie SUISA .
Aranjamentele muzicale – prelucrari dupa folclor, intra în repartitie cu un procent de 15% din minutajul operei muzicale prezentate de utilizator.
Sumele nerepartizate sau nerevendicate timp de 3 ani, se distribuie ansamblului membrilor pe sistemul de fond comun.
6.4. Periodicitatea repartizarii remuneratiilor:
a) pentru membri mandanti ai UCMR-ADA lunar, trimestrial sau semestrial si anual, dupa caz, pe categorii de utilizatori;
b) pentru membri organismelor straine, de regula odata pe an sau de doua ori daca este cazul, sau în conformitate cu prevederile conventiilor bilaterale încheiate de UCMR-ADA cu organismele similare din strainatate.
6.5. UCMR-ADA va aplica retineri procentuale asupra remuneratiilor brute colectate astfel:
a) 0 –10% dupa caz, pentru utilizarea în scopuri comune;
b) un comision administrativ la nivelul maxim stabilit de lege ;
c) 5% destinate fondului social-cultural, calculat dupa deducerea comisionului de la pct. b);
d) impozitul sau alte retineri prevazute de lege sau de prezentul Statut.
e) În absenta unor prevederi contractuale contrare si exprese, aceleasi prelevari vor fi aplicate si asupra sumelor datorate organismelor similare din straine;.
f) Destinatia Fondului social-cultural prelevat de la titularii de drepturi pentru care nu s-a stabilit o destinatie pâna la data de 31.XII, a anului în care a fost prelevat, se restituie acestora în primul trimestru al anului urmator, proportional cu gradul de participare la constituirea fondului social-cultural. Proiectele social-culturale spre care poate fi directionat fondul social-cultural în urma avizelor favorabile ale Comisiei Social –
Culturala sunt:
– burse acordate tinerilor creatori;
– manifestari culturale de promovare a muzicii românesti: concerte, productie discografica, partituri;
– sustinerea creatiei muzicale a autorilor, membri UCMR-ADA prin achizitii de partituri;
– editarea unei reviste de profil ;
– împrumuturi fara dobânda acordate membrilor, rambursabile în termen maxim de 1 an;
– ajutoare materiale acordate membrilor UCMR-ADA în caz de nevoi;
– achizitii de case de creatie, terenuri cu dotari corespunzatoare ;
– achizitia sau construirea unui sediu al UCMR-ADA si a terenului aferent ;
– premii acordate autorilor , pe genuri de creatie.
– premiu acordat compozitorului anului raportat la numarul de albume vândute in anul precedent;
– premiu pentru «debut tânar compozitor » ;
– premiu de excelenta pentru întreaga activitate creatoare ;
– premiul pentru cel mai bun interpret desemnat de catre un juriu format din compozitori ;
g) sumele platite cu titlu de cheltuieli de judecata (onorarii de avocat, experti, etc.), în vederea recuperarii sumelor datorate cu titlu de drept de autor de la utilizatorii de opere muzicale se retin din drepturile de autor colectate; sumele recuperate de la utilizatori în baza sentintelor civile definitive si irevocabile se cuvin titularilor de drepturi ca drept patrimonial de autor, în repartitia pe categoria de utilizare corespunzatoare remuneratiilor recuperate, în repartitia urmatoare trimestrului in care cheltuielile au fost recuperate, dupa caz.
7. CONDUCEREA SI ADMINISTRAREA
7.1. ADUNAREA GENERALA
7.1.1. Conducerea UCMR-ADA este asigurata de Adunarea Generala, care este adunarea tuturor membrilor mandanti.
7.1.2. În Adunarea Generala fiecare membru mandant ce a acordat mandat direct UCMR-ADA dispune de un vot
7.1.3. Lucrarile Adunarii Generale sunt conduse de Presedinte sau, în lipsa acestuia, de Vice-presedinte.
7.1.4. Atributiile Adunarii Generale:
a) alege Presedintele si Vicepresedintele cu un mandat de 4 ani
b) alege membri Consiliului Director, al caror mandat este de 4 ani din momentul alegerii, anual se aleg sau realeg 1 din membri Consiliului Director;
c) alege si revoca membri Comisiei de Cenzori conform prevederilor legale, cu un mandat de 4 ani ;
d) alege si revoca membri Comisiei permanente speciale privind accesul la informatii cu un mandat de 4 ani;
e) aproba rapoartele anuale si bilantul anual stabilind destinatiile excedentului
f)aproba contractele – cadru de colaborare internationala;
g) modifica statutul la propunerea Consiliului Director,
h) dizolva asociatia în conditiile Art.12 al prezentului Statut si hotaraste asupra destinatiei patrimoniului acesteia.
i)aproba modificarile la regulile de repartitie cuprinse în prezentul Statut, în urma propunerii Consiliului Director.
7.1.5. Convocarea Adunarii Generale
a)Adunarea Generala are loc anual, de preferinta în cursul primului trimestru. Data Adunarii Generale trebuie comunicata membrilor cu cel putin o luna în avans.
b) Adunari Generale cu caracter extraordinar ale membrilor pot fi convocate în cursul anului, prin decizia Consiliului Director si prin publicarea convocarii într-un ziar de circulatie nationala, cu cel putin 30 de zile în avans.
c) Adunari Generale extraordinare mai pot fi convocate în tot cursul anului, la solicitarea scrisa a cel putin unei treimi din membri, cu indicarea ordinii de zi solicitate.
d) În situatia în care ordinea de zi a urmatoarei Adunari Generale contine propuneri de modificare a Statutului si Regulamentului, la data convocarii varianta în vigoare si varianta modificata trebuie sa fie puse la dispozitia membrilor la sediul asociatiei.
7.1.6. Pentru validitatea deliberarilor Adunarii Generale, la prima convocare, este necesara prezenta a cel putin jumatate din numarul total al membrilor mandanti, iar hotarârile sa fie luate cu votul a jumatate plus unu din numarul membrilor mandanti prezenti. Adunarea Generala constituita la a doua convocare poate delibera în mod valabil, indiferent de numarul membrilor prezenti iar hotarârile sa fie adoptate cu votul a jumatate plus unu din numarul membrilor prezenti.
7.1.7 Hotarârile privitoare la modificarea statutului se iau cu votul a cel putin 3 din numarul membrilor mandanti prezenti la prima sau, dupa caz, la o a doua convocare.
7.1.8 Votul în Adunarea Generala este deschis; la solicitarea expresa a 10% din cei prezenti, votul poate fi secret.
7.1.9 În caz de egalitate de voturi se procedeaza la un nou scrutin; în situatii de egalitate repetata, votul Presedintelui este hotarâtor.
7.1.10 Convocatorul Adunarii Generale va fi publicat într-un ziar cu raspândire nationala cu prezentarea ordinii de zi, a datei, orei si locului unde Adunarea Generala îsi va desfasura lucrarile. Convocatorul va fi publicat cu 30 de zile înainte de data stabilita pentru Adunarea Generala. În anuntul primei convocari se va putea prevedea si ziua, ora si locul pentru cea de a doua convocare, daca prima Adunare nu s-ar putea tine din lipsa cvorumului statutar. A doua Adunare Generala nu se va putea tine în aceeasi zi cu prima Adunare.
7.2.CONSILIUL DIRECTOR
7.2.1. Consiliul Director este organul de conducere al UCMR-ADA ce activeaza între Adunarile Generale si este format din:
a) Presedinte si Vice-presedinte;
b) 12 membri eligibili dintre care 1/4 trebuie sa fie membri atestati de catre o Uniune profesionala în domeniu, alesi de Adunarea Generala cu un mandat de 4 ani.
7.2.2 Fiecare membru al Consiliului Director dispune de un vot.
7.2.3. Consiliul Director este abilitat sa decida în orice privinta care nu intra în mod expres în competenta altor organe, fiind în special abilitat:
a) sa confere calitatea de membru mandant, sau sa decida excluderea membrilor asociatiei în conformitate cu art.4.3 ;
b) sa decida si sa aprobe proiectele si propunerile prezentate de Comisia socialculturala pentru utilizarea Fondului social-cultural;
c) sa pregateasca si sa convoace Adunarea Generala;
d) sa elaboreze Regulile de Repartitie ce urmeaza a fi supuse votului Adunarii Generale si inserate in statut;
e) sa formuleze propuneri de modificarea a Regulilor de Repartitie ce vor fi supuse votului Adunarii Generale;
f) prezinta Adunarii Generale raportul de activitate pe perioada anterioara si prezinta, dupa caz prin Adminsitrator General (Director General), executarea bugetului de venituri si cheltuieli, bilantul contabil, proiectul bugetului de venituri si cheltuieli si proiectul programelor asociatiei;;
g) sa desemneze membri comisiilor (mai putin Comisia de Cenzori si Comisia permanenta speciala privind accesul la informatii),
h) sa numeasca Administratorul General cu atributii de Director General si membri Biroului Executiv, sau sa îi înlocuiasca la încetarea contractului de munca potrivit dispozitiilor legislatiei muncii în vigoare;
i) sa desemneze persoanele abilitate sa reprezinte UCMR-ADA în situatii specifice;
j) sa fixeze indemnizatia Presedintelui, a Vice-presedintelui si cuantumul indemnizatiei de sedinta al membrilor Consiliului Director si al salariului Administratorului General;
k) decide în privinta structurii organizatorice a UCMR-ADA si cu privire la înfiintarea sau desfiintarea de subunitati teritoriale fara personalitate juridica, denumite inspectorate;
l) stabileste destinatia Fondului Social Cultural prelevat in anul in curs .
m) aproba organigrama asociatiei ;
n) aproba daca este cazul efectuarea retinerilor, în limitele aprobate de Adunarea Generala prin prezentul statut la art. 6.5. lit.a) stabilind, în cadrul limitelor astfel aprobate, cuantumul procentual si scopurile comune potrivit activitatii asociatiei pentru care vor fi utilizate aceste retineri ;
o) îndeplineste orice alte atributii prevazute în statut sau stabilite de Adunarea Generala.
7.2.4. Sedintele Consiliul Director: Sedintele Consiliului Director sunt conduse de Presedinte sau, în absenta acestuia, de Vice-presedinte;
a) Consiliul Director se întruneste ori de câte ori activitatea curenta o cere, dar cel putin o data pe luna, cu exceptia lunilor iulie si august;
b) Convocarea sedintelor Consiliului Director se face la solicitarea Presedintelui, a Vice-presedintelui;
c) Deciziile se pot lua în sedintele la care participa cel putin 7 din membri Consiliului Director;
d) Deciziile se iau prin vot, cu majoritate simpla;
e)În caz de egalitate, decizia finala apartine presedintelui de sedinta;
7.2.5. Consiliul Director este numit pentru o perioada de 4 ani. În fiecare an, mandatul a 3 membri ai Consiliului Director înceteaza, Adunarea Generala alegând noi membri cu un mandat de 4 ani.
7.2.6. Presedintele si membri Consiliul Director sunt re-eligibili.
7.2.7. Acel membru al Consiliului Director care, prin dezinteres sau incapacitate, nu participa la trei sedinte consecutive sau la cinci sedinte într-un an, poate fi destituit din Consiliul Director prin decizia a 2/3 din membri Consiliului Director. Postul poate fi ocupat interimar de o persoana desemnata de Consiliul Director cu votul a 2/3 din numarul membrilor în functie, pâna la urmatoarea Adunare Generala când se va proceda la alegerea membrilor pentru ocuparea locurilor vacante.
7.3. COMISIILE
7.3.1 Comisiile sunt organisme permanente sau speciale, constituite în vederea rezolvarii unor sarcini specifice. 7.3.2 Comisiile se supun urmatoarelor reguli generale;
a) Componenta comisiilor, cu exceptia celei de Cenzori, este stabilita de Consiliul Director
b) Functioneaza dupa regulamente elaborate de Consiliul Director.
7.3.3. Comisia permanenta Opere si Programe este formata din 5 membri mandanti si are cel putin urmatoarele atributii:
a) Examineaza si avizeaza continutul documentatiilor primite de la utilizatori pe baza carora se efectueaza repartitia remuneratiilor
b) Decide eliminarea din repartitie a documentatiilor vadit incorecte
c) Contribuie la identificarea operelor muzicale, in masura in care aceasta este posibila;
d) Are rol consultativ în analiza contestatiilor adresate Consiliului Director
7.3.4. Comisia Social – Culturala este constituita din 3 membri si supravegheaza constituirea si utilizarea fondului social-cultural
7.3.5. Comisia de Cenzori este formata din 3 membri si este aleasa conform prevederilor legale de Adunarea Generala si asigura controlul economico-financiar al UCMRADA, având în acest scop acces nelimitat la documentele asociatiei.Unul dintre membri Comisiei de Cenzori va fi expert contabil sau contabil autorizat
7.3.6 .Comisia de Tarife este înfiintata dupa necesitati si are ca sarcini:
a) Poate participa împreuna cu conducerea executiva la elaborarea proiectelelor de metodologii;.
b) poate propune, initierea de negocieri, în conditiile legii, pentru stabilirea de noi metodologii
c) Promovarea si difuzarea în rândul utilizatorilor a Metodologiilor în vigoare publicate în Monitorul Oficial Partea I.
7.3.7. Comisia Profesionala este compusa din 5 membri, câte unul din fiecare gen muzical, compozitori atestati de catre o Uniune profesionala în domeniu. Comisia Profesionala elaboreaza opinii cu privire la situatiile de plagiat.
7.3.8.Comisia permanenta speciala privind accesul la informatii formata din 5 membri;
7.3.9 Sedintele comisiilor
a) Comisiile se întrunesc la convocarea Consiliului Director.
b) Comisiile se pot întruni la solicitarea adresata Consiliului Director de 1/3 din membrii acestora.
c) În sedintele de comisie, fiecare membru dispune de un vot.
d) La sedintele comisiilor pot participa si alti membri solicitati în calitate de consultanti.
7.4. CONDUCEREA EXECUTIVA
7.4.1 Conducerea executiva este exercitata de Biroul Executiv format din Administrator General (Director General), Directorul Adjunct, Contabilul Sef, Sef Serviciu Repartitie si Sef Serviciu Informatic. Biroul Executiv este condus de Administrator General care poate reprezenta Asociatia fata de terti putându-si delega din competente Directorului Adjunct si Contabilului Sef.
7.4.2. Atributiile Administratorului General (Director General). Administratorul General (Director Generala) are dreptul:
a) de a reprezenta societatea putând face toate operatiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al asociatiei UCMR-ADA.
b) asigura conducerea curenta a societatii, urmarind îndeplinirea hotarârilor Consiliului Director.
c) reprezinta societatea în relatiile cu tertii alaturi de membri Biroului Executiv pe competente ( conform fisei postului si a Regulamentului de Ordine Interioara) si angajeaza societatea fata de terti solidar cu acestia ( Director Adjunct, Contabil Sef, Sef Serviciu – Repartitie, Sef Serviciu Informatic).
d) angajeaza societatea fata de terti prin semnatura lui fiind responsabil fata de societate pentru eventualele prejudicii rezultate dintr-o activitate contrara dispozitiilor legale si prezentului Statut.
e) angajeaza si concediaza salariatii asociatiei conform prevederilor legale (inclusiv membri Biroului Executiv) stabilind drepturile si obligatiile fiecaruia, Regulamentul de Ordine Interioara, fisa postului pentru fiecare angajat ca anexe la contractul individual de munca.
f) stabileste nivelul salarial pentru salariatii din subordine conform prevederilor legislatiei muncii. Biroul Executiv este numit de catre Consiliul Director si subordonat acestuia.
7.4.3 Biroul Executiv este un organ cu activitate permanenta care aduce la îndeplinire hotarârile Consiliului Director, asigurând pastrarea scriptelor, a contabilitatii si corespondentei UCMR-ADA si a derularii tuturor activitatilor aferente îndeplinirii obiectului de activitate al asociatiei.
7.4.4. Membri Biroului Executiv nu pot fi membri ai UCMR-ADA si nici sa fie implicati direct sau indirect în întreprinderi comerciale care au obiect de activitate tangent cu al UCMR-ADA
7.4.5. Membrii Biroului Executiv participa la sedintele Consiliului Director, asigurând informarea acestuia asupra activitatii curente.
7.4.6 În subordinea Biroului Executiv se afla urmatoarele servicii:
a) Subunitatile teritoriale – denumite INSPECTORATE
b) Serviciul documentare-repartitii, raspunzator de derularea operatiunilor aferente documentarii, capturarii si repartitiei operelor muzicale potrivit documentatiilor transmise de utilizatori in corelatie cu Regulile de Repartitie stabilite in prezentul statut, a bazei de date a UCMR-ADA precum si a bazelor de date internationale.
c) Serviciul informatic raspunzator de întretinerea programelor si bazelor de date utilizate în activitatile impuse de obiectul de activitate al asociatiei.
d) Serviciul financiar contabil, raspunzator de derularea operatiilor financiarcontabile curente, de elaborare a bilantului si a rapoartelor statistice, precum si cu asistenta de specialitate.
e) Serviciul juridic, responsabil cu asistenta juridica de specialitate si cu reprezentarea în instanta a asociatiei sau, eventual, a membrilor acesteia.
f) Serviciul Administrativ, raspunzator de întretinerea si exploatarea bunurilor mobile si imobile din patrimoniul asociatiei precum si cu probleme de personal.
g) Serviciul pentru relatii internationale.
8. PATRIMONIUL ASOCIATIEI
8.1. Patrimoniul UCMR-ADA la data înfiintarii este de 11.000.000 lei.
8.2. Patrimoniul UCMR-ADA nu poate fi grevat de datorii sau alte obligatii personale ale membrilor.
9.BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI AL ASOCIATIEI
9.1. Veniturile asociatiei se constituie din:
a) comisionul prelevat procentual conform prevederilor legale, din sumele brute repartizate titularilor de drepturi. Comisionul prelevat de la membrii asociatiei pentru acoperirea cheltuielilor de functionare se stabileste pe fiecare categorie de drept de autor ce intra in repartitie de catre Adunarea Generala, acesta, cumulat cu comisionul datorat altui organism de gestiune colectiva care este colector unic, nu poate fi mai mare decat cel prevazut de lege;
b) dobânzi disponibil cont curent la vedere;
c) dividende de orice natura;
d) donatii si alte sume provenite din acte de liberalitate;
9.2. Cheltuielile asociatiei reprezinta:
a) cheltuielile pentru asigurarea propriei functionari în conditiile stipulate de prezentul statut;
b) dobânzi aferente eventualelor credite contractate;
c) cheltuieli fortuite precum amenzi, despagubiri si alte cheltuieli potrivit dispozitiilor legale;
d) speze bancare si comisioane.
e) cheltuieli judiciare – si orice alte cheltuieli generate de actiuni în justitie, expertize, alte cheltuieli
f) cheltuieli ocazionate de actiuni de combatere a pirateriei în domeniul muzical.
9.3. Se constituie fondul de rezerva pentru acoperirea pierderilor anuale, din excedentul anilor precedenti, potrivit prevederilor legale.
9.3.1 Se constituie fondul de rezerva pentru scopuri comune pentru acoperirea altor arsaminte bugetare potrivit dispozitiilor legale.
9.4.Exercitiul economico-financiar începe la 1 ianuarie si se termina la 31 decembrie al fiecarui an.
10. REPREZENTARE
10.1. În relatiile cu terti UCMR-ADA este reprezentata, impreuna sau separat, de Presedinte (Vice-presedinte), Administrator General – Director General (Director Adjunct). Contabilul Sef acorda controlul preventiv pe toate documentele financiar contabile, întocmeste situatiile financiare anuale ale asociatiei si semneaza alaturi de Administratorul General (Director General) pe toate actele juridice încheiate cu tertii.
10.2. Semnaturile persoanelor indicate la 10.1 angajeaza pe deplin UCMR-ADA.
10.3. În activitati specifice si cu caracter limitat, delegarea autoritatii si a dreptului de semnatura se face de catre Consiliul Director.
10.4. Presedintele si Directorul au obligatia de a mentine permanent legatura cu organele Administratiei de Stat cu competente în domeniul dreptului de autor si al statutului creatorului.
11. COOPERAREA INTERNATIONALA
11.1. Pentru urmarirea în strainatate a drepturilor membrilor sai, UCMR-ADA este îndreptatita sa încheie conventii de reprezentare reciproca
11.2.În cazul reprezentarii reciproce, UCMR-ADA va informa periodic societatile partenere asupra repertoriului si listei membrilor sai.
11.3.Conditiile de reprezentare reciproca vor fi conforme cu reglementarile internationale, urmarindu-se unitatea de forma si continut a contractelor.
12. DIZOLVARE
12.1. Decizia de dizolvare a UCMR-ADA poate surveni în Adunarea Generala, în urma votului a cel putin 2/3 din numarul total al membrilor prezenti.
12.2. În caz de decizie de dizolvare a UCMR-ADA, activitatea asociatiei continua pâna la distribuirea tuturor sumelor colectate în cursul anului în care survine decizia de dizolvare, catre titulari, mandanti si societati cu care exista conventii de reprezentare reciproca.
12.3. Dizolvarea nu poate surveni decât dupa decontarea tuturor sumelor aferente ultimului exercitiu economico-financiar.
12.4. Destinatia bunurilor patrimoniale ale UCMR-ADA se decide de catre Adunarea Generala. Aceasta poate numi în acest scop o Comisie de Lichidare.